PSD propune introducerea UNINOMINALULUI PUR

PSD propune introducerea UNINOMINALULUI PUR
Publicat: 03/06/2013, 16:14
Actualizat: 29/07/2014, 18:24

Conducerea PSD a decis ca social-democrații să susțină votul uninominal pur pentru alegeri, în detrimentul votului pe liste. Astfel candidatul care se va clasa pe primul loc va câștiga mandatul pentru care a concurat, chiar dacă nu a obținut 50% plus unu din voturi.
Sistemul fusese prevăzut și în legea Ponta – Antonescu care a fost depus în Parlament când USL se afla în opoziție, dar în cele din urmă legea a fost declarată neconstituțională de CCR.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a precizat că aceasta este soluția agreată în PSD și că respingerea legii la CCR a fost cauzată de faptul că mai erau mai puțin de șase luni până la alegeri.

„Au fost discuții pro și contra, iar votul a fost în unanimitate. Până la urmă e o lege pe care am susținut-o, ne-am bătut anul trecut și, dincolo de argumentele pro și contra, credem că e cea mai bună soluție pentru viitor”, a declarat Ivan.

Poziția PSD vine în contradicție cu ultimele declarații ale liderilor USL, dar și cu ale premierului Victor Ponta, care afirma că își dorește un sistem proporțional la alegerile viitoare, sistemul uninominal pur, urmând să fie menținut doar pentru alegerea senatorilor.

Crin Antonescu a subliniat în mai multe rânduri că nu se poate continua cu actualul sustem electoral și că PNL va susține sistemul proporțional, adică cel pe liste.

Dacă sistemul propus de PSD se aplica la alegerile parlamentare din 2012, USL ar fi obținut aproximativ 99% din mandatele din Parlament, deoarece candidații PDL și UDMR s-au clasat pe primul loc în aproximativ 15 colegii.
Subiectul sistemului electoral urmează să fie negociat în cadrul USL, ținând cont că pozițiile PNL și cele ale PSD sunt divergente.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Crește salariul minim de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Este interzis total pentru cei care au telefoane mobile. Toată lumea trebuie să respecte
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Bacteriile intestinale ajută organismul să lupte cu tumorile, au descoperit cercetătorii
×